Good morning, America!

(şoptind)
-Stacey! Trezirea, somnoroaso! Trebuie să plecăm. Cred că Mary îşi iese din minţi deja.
-Poftim? Unde sunt? Cât e ceasu?
-Şşş! O să îi trezeşti! Imediat răsare soarele. Hai odată!
-Uuh. Fugi deja, cenuşăreaso? Şi eu care credeam că tipu ăsta e chiar drăguţ.
-Da, când pierzi numărul shoturilor, ţi-o tragi şi cu Oprah!
-Dă-mi pantofii. Au! Ce durere de cap am! Se învârte camera! Opreşte-o!
-Hîhîhîhî! Ahahah! Şşş! Hai că ne aşteaptă taxiul.

Ne-am făcut loc prin casă, printre sticle goale şi fursecuri. Pe scări, pe lângă piscină, peste tot vedeai urmările tornadei: oameni morţi de beţi, o mizerie de nedescris, chestii pe care orice gazdă le evită. Nu şi cu adolescenţi în călduri pe acolo. Taxiul ne aştepta, ca de obicei în faţa porţii. Avem noroc. Azi ne duce Martin.

-Bună dimineaţa petrecăreţelor! (se uită la Stacey) Ţi-e rău micuţo? Dacă vomiţi, te rog să scoţi capul pe geam de data asta!
-Îhî...
-Du-ne repede, te rog.

(după un somn de 20 de minute)
-Fetelor! Am ajuns. Reşedinţa Julietei!
-Nu-mi mai spune aşa. Uite banii.
-Fac cinste.

Nici nu am închis uşa taxiului, că Stacey s-a smuls din mâna mea şi a vomitat tot ce a băut. În timp ce îi ţineam părul, s-a uitat la mine ca un căţel plouat, jurând că nu mai bea. E deja a treia oară săptămâna asta. M-am chinuit să urc scările, cu Stacey de mână. Am intrat tiptil pe uşă, ne-am descălţat şi am fugit spre cameră. Din partea cealaltă, am auzit o bufnitură. Uşa de la camera lui Mary s-a lovit de perete. Cu părul răvăşit, abia trezită, a început să urle la noi. După morala ei zilnică şi ţipetele ascuţite, s-a dus în bucătărie şi ne-a făcut cafeaua. După părerea ei, mersul la petreceri şi consumul de alcool e degradant şi strică imaginea unei persoane. Mary şi ideile ei...
După un duş rapid, mi-am băut cafeaua, m-am machiat şi am fugit la cursuri. Fără maşină de data asta. Încă nu eliminasem alcoolu. De fapt... daca stau bine să mă gândesc, n-ar mai trebui să conduc niciodată. Pe Stacey am lăsat-o să doarmă, nu era în stare să înveţe ceva. Joanne, în schimb mă aştepta în faţa facultăţii. Abia atunci am realizat că nici ea nu dormise acasă, dar eram obişnuite să nu o avem prin preajmă. Stătea foarte mult cu Laurent.

-O noapte bună?
-Nu prea. Sunt moartă. Ştii... în legătură cu Vegas...
-Vorbim după cursuri. Dar e stabilit. Mergem.